O vizită la psiholog este doar în beneficiul tău!
- vizualizări: 477
La începutul anului curent, mai exact în luna februarie, în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost inaugurat Centrul de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră (CCPGC). Subdiviziunea a fost creată ca rezultat al eforturilor, susținute, ale administrației Universității, cu scopul de a oferi noi oportunități și suport profesional în depășirea problemelor personale, de identificare profesională și de relaționare în mediul academic. Despre misiunea și obiectivele acestei unități aflăm de la Mariana Cernițanu, șefa Centrului de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră.
- Ce reprezintă Centrul de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră?
- Centrul a fost creat în baza Ordinului Ministerului Educației al RM nr. 970 din 10 septembrie 2014, conform căruia, fiecare instituție de învățământ superior a fost obligată să instituie o astfel de subdiviziune pentru orientarea, consilierea și ghidarea studenților, a personalului universitar în traseul lor profesional. Beneficiarii Centrului sunt mediciniștii, rezidenții, cadrele didactice tinere și, în general, tot personalul Universității, care sunt îndemnați, atunci când se confruntă cu anumite dificultăți în viață, să vină la psiholog și, în urma discuțiilor terapeutice, să găsească răspunsuri, pentru a ajunge la o stare de bine cu ei înșiși. Venind la Centru, ei vor găsi înțelegere, susținere și nu vor fi judecați ori blamați. Toate aceste servicii sunt oferite împreună cu ingredientul principal – confidențialitatea. Atât misiunea, cât și obiectivele Centrului, au reieșit din spectrul necesităţilor și intereselor studenților Universității (identificate într-un studiu prealabil). Prin urmare, în activitatea Centrului, accentul este pus, în special, pe consilierea psihologică și nu pe ghidarea în carieră a beneficiarilor.
- În societatea noastră, persoanele care merg la psiholog sunt privite cu suspiciune. Confirmați această idee?
- Da, în societatea noastră persistă idea că dacă ajungi la psiholog înseamnă că ai probleme „cu capul” sau probleme psihice. Am remarcat că, mai deschiși pentru comunicarea cu psihologul sunt studenții străini. Ei, venind dintr-o altă societate, având o altă educație şi cultură, privesc aceste servicii ca o normalitate, pe când studenții autohtoni manifestă reticență și frică de a nu fi divulgați și doresc să-și păstreze anonimatul. Lor nu le place să se etaleze că au nevoie de psiholog, datorită educației societății în care trăim, unde este acceptat să acuzi doar probleme de sănătate fizică, nu și de origine mintală, iar dacă, totuși, te încumeți să reclamezi anumite acuze, riști să fii etichetat drept slab de fire și fără perspectivă. Totodată, mulți acceptă idea că problemele personale apărute în viață se diminuează odată cu trecerea anilor și că, de fapt, toți au probleme personale, dar ele cumva se rezolvă de la sine. Mulți trăiesc ani în șir cu o traumă psihică, suferită în copilărie, ce le afectează personalitatea pe parcursul întregii vieți. Faptul că ar putea să se debaraseze de anumite complexe, frică, stări negative sau să-și acumuleze o mai mare încredere în sine, să-și dezvolte nişte calități de personalitate – sunt întrebări pe care nici nu și le pun și, de multe ori, se acceptă așa cum sunt, pentru că așa au fost educați în familie, acestea corespund mediului în care au crescut.
- În ce situații ar trebui să apelăm la psiholog?
- Ai nevoie de ajutorul psihologului atunci când apar dificultăți în viața de familie, interpersonale, profesionale; ai trăiri, sentimente negative puternice, cum ar fi: vinovăție, gelozie, furie, invidie și simți că acestea îți afectează calitatea vieții. De asemenea, atunci când simți anxietate, neliniște sau ești dezorientat continuu, ai o frică copleșitoare, ai întrebări legate de propria persoană la care nu ai răspuns, atunci trebuie să apelezi la serviciile unui psiholog.
- Cât de interesați sunt studenții și personalul universitar de serviciile Centrului? Cu ce probleme se adresează mai des beneficiarii?
- Fiind la început de cale, de fapt, nici nu am așteptat că oamenii vor da buzna așa, deodată. Până în prezent, vreo 20 de persoane s-au adresat la Centru. În același timp, nu am luat în calcul persoanele – studenții – ce solicită consiliere psihologică imediat după orele de psihologie, care, primind un răspuns satisfăcător, nu mai vin la Centru. Cele mai frecvente probleme cu care se adresează beneficiarii noștri vizează relațiile umane (de cuplu, cu colegii, cu profesorii), ce apar în urma unor interese, ambiții personale și provoacă tensiune – de la simple certuri până la ciocniri deschise și escaladare de conflict.
- Cum putem beneficia de serviciile de consiliere psihologică ale Centrului?
- Serviciile noastre sunt oferite gratis pentru toți actorii mediului academic, iar pentru a ajunge aici, am creat mai multe posibilități, inclusiv oportunitatea de a apela psihologul, păstrând anonimatul. Beneficiarii pot veni direct la Centru (Biroul 406, Blocul didactic central al Universității), între orele 15:00-19:00, sau pot face o înscriere prealabilă pe subsite-ul Centrului (http://ccpgc.usmf.md), rubrica Întreabă psihologul; pot scrie un mesaj pe pagina de Facebook a Centrului (https://www.facebook.com/CentrulConsilierePsihologicaSiGhidareCarieraUSMF/) și, în decurs de 24 de ore, vor primi un răspuns privat; sau pot apela numărul 022 205 288. În cadrul vizitei la Centru, ambele părți (beneficiarul și psihologul) semnează o declarație de confidențialitate. Elementul-cheie în activitatea psihologului este confidențialitatea și, astfel, garantăm încredere, iar, la rândul nostru, așteptăm o deschidere sinceră și informație deplină pentru a putea oferi ajutor specializat calitativ în scopul de a soluționa problema. Durata unei consultații individuale variază între 60 și 90 de minute. La finalul vizitei, în dependență de caz, se stabilește dacă sunt necesare mai multe sesiuni și se stabilește un anumit plan de consiliere sau psihoterapie.
- Cum informați eventualii beneficiari despre activitatea Centrului?
- Inițial am informat despre activitatea Centrului în cadrul Consiliilor facultăților de Medicină nr. 1 și nr. 2, apoi, la una dintre ședințele Consiliului de administraţie al Universității, unde am prezentat misiunea și obiectivele Centrului. De asemenea, în luna mai curent, am realizat o chestionare a studenților din anul I privind gradul de adaptare la procesul de studii, informându-i și despre activitatea Centrului. Totodată, am făcut prezentări la lecțiile de psihologie, organizăm acțiuni de informare sub formă de seminare aplicative. În anul viitor de studii, intenționăm să organizăm astfel de seminare, lunar, iar temele abordate vor fi selectate de către participanți, prin intermediul unui sondaj de opinii, pentru că ne dorim să vorbim despre ce i-ar interesa și le-ar plăcea să cunoască mai multe. Ca reper, în prezent, avem 18 teme ce abordează diverse aspecte din activitatea beneficiarilor USMF „Nicolae Testemițanu”.
- Vă rugăm să veniți cu o recomandare privind eficiența consultațiilor psihologice.
- Vizita la psiholog nu trebuie confundată cu cea la psihiatru. Să vii la psiholog, de regulă, face mai mult bine. Desigur, poți trăi și fără el, în special, dacă ești o persoană independentă și știi foarte bine de ce ai nevoie. În contextul imperativelor societății moderne trebuie să facem față multor lucruri. Avem multe responsabilități, care nu pot fi asumate OARECUM, dar BINE. Și atunci, ne pomenim în impas, pentru că nu putem fi buni în aceeași măsură în toate. În aceste momente, trebuie să luăm un răgaz pentru a înţelege care ne este potențialul sau să percepem în ce domeniu putem evolua. Iată, în această situaţie, vine în ajutor psihologul, care te ascultă, te înțelege, te încurajează și te ajută să-ți soluţionezi dificultăţile de relaționare cu cei din jur și cu tine însuți. Vă asigur că, psihologii Centrului depun toate eforturile pentru a contribui la dezvoltarea potențialului beneficiarilor și pentru a-i redirecționa spre o ascendență a aptitudinilor lor. În concluzie, dacă vii la psiholog este doar în beneficiul tău!
- Vă mulțumim pentru interviu și Vă urăm mari succese în activitate. Sperăm să fiți un instrument util, să deveniți „bagheta magică”, ce-i va ajuta pe studenți să depășească barierele/dificultățile cu care se confruntă, să se integreze mai ușor în procesul de studii, iar ulterior să se încadreze în câmpul muncii.
Interviu realizat de Inga Musteață
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii